Comunismul trebuie cunoscut din interiorul teoriei şi practicii lui şi nu din ideologia capitalistă propagată de  ideologii dependenţi de sacii cu bani ai capitaliştilor.

Pentru aceasta este necesar să te situezi consecvent pe poziţia poporului atât reflexiv- teoretic cât şi practic – acţional.  O asemenea detaşare cere sacrificiu de sine în slujba adevărului şi binelui poporului şi nu în slujba unui grup restrâns fie el şi elită umană  autentică.

Asigurarea independenţei şi autenticităţii vieţii individuale este singura garanţie a cunoaşterii marii căi a omenirii.

Din contră subordonarea vieţii individuale spiritului de coteţ,  satisfacerii maţului este calea pierzaniei, a pierderii Marii căi . În momentul necesar,  când comandamentul istoric sună, trebuie să părăseşti fără milă pe toţi viermii din jurul tău şi să părăseşti calea lor în favoarea Marii căi.  Dacă nu ai făcut acest lucru chiar cu preţul vieţii, vei deveni unul dintre viermii între care trăieşti pe marea scenă a circului contemporan.

Această atitudine nu este grea. Pur şi simplu nu trebuie să faci ce spune gaşca ci să urmezi chemarea autentică ce te strigă.  Şi în urma acestei chemări şi subordonări faţă de ea toată cultura şi educaţia ta se ordonează armonios şi fiecare act al vieţii tale capătă semnificaţie şi perspectivă.

De pe această poziţie esenţială se vede clar ce este comunismul şi ce este capitalismul şi dincolo de ele se va vedea sensul autentic al devenirii Umanităţii. Abia de la acest punct vom putea dialoga real.

Nu eticheta de comunist garantează autenticitatea comunismului şi nu eticheta de capitalist garantează autenticitatea capitalismului. Etichetele sunt cultura proştilor.  Oamenii autentici trec dincolo de imitaţiile comuniste şi de ciolăneala capitalistă.  Pentru oamenii serioşi firul roşu este neetichetat,  neindicat de canoanele prostimii.

Un capitalist de etichetă este egal cu un comunist de etichetă,  ambii fiind acelaşi  gunoi vopsit cu altă vopsea.

Capitalistul autentic este tot atât de potrivnic rasei şi naţiunii prin expansiunea lui transrasială şi transnaţională pe cât este un comunist autentic. Sub aspectul urmării căii naturale de evoluţie a omului şi a sensului existenţei omului capitalismul şi comunismul au acelaşi efect. Capitalismul nu s-a opus comunismului ci surogatului comunist. Din contră comunismul este inexorabil construit de capitalism prin concentrare, centralizare mondială şi constituirea sistemului imperial mondial.

Cine are auz, să asculte şi minte, să înţeleagă. Altfel vom avea o singurătate în grup, soră cu moartea veşnică.

Opoziţia politică ce  are şansa de a se exersa într-un cadru al unei legalităţi construite înaintea ei sau prin ea trebuie să se străduiască să rămână ca atare dar numai până în momentul în care legea o împiedică să se manifeste şi să reacţioneze.

Toate veritabilele opoziţii în istorie au cucerit legalitatea în acelaşi timp în care ele se impuneau schimbând deodată , legea, statul , societatea şi chiar adevărul politic. Dacă este adevărat că toate opoziţiile active aspiră să se legalizeze, pe de altă parte ele nu sunt niciodată la adăpost de punerea în ilegalitate şi în clandestinitate. Ameninţarea este perpetuă fiind o realitate politică. De aceea orice organizaţie sau asociaţie politică politică de opoziţie chiar cînd ea acţioneză legal , la lumina zilei, trebuie să conserve o structură clandestină, capabilă de a se pune în acţiune într-o situaţie critică. Există deci între legal şi ilegal un raport dialectic specific. Cadrul legalităţii este constant ameninţat şi depăşit fără să se vadă prin aceasta distrus. Distrugerea sa însemnă război civil sau revoluţie. În acelaşi timp legalitatea nu are nimic dintr-un cadru rigid chiar când spiritul juridic îi dă această aparenţă. Ea este totdeauna provocarea unei lupte care traversează faze ce se pot numi reformiste cu condiţia de a nu se elimina transformarea revoluţionară a legii însăşi.

Punem chestiunea altfel: integrarea socială este compatibilă cu ceea ce se numeşte angajament revoluţionar? Răspuns: da dar cu anumite condiţii bine determinate:

1.Meţinerea unui sistem clandestin virtual activ, deci sub forma unui nucleu dur format politic şi practic;

2.Menţinerea unei gândiri teoretice şi strategice radicale şi subversive;

3. Menţinerea şi extinderea de mijloce de difuziune a acestei gândiri.

Opoziţia politică ce  are şansa de a se exersa într-un cadru al unei legalităţi construite înaintea ei sau prin ea trebuie să se străduiască să rămână ca atare dar numai până în momentul în care legea o împiedică să se manifeste şi să reacţioneze.

Toate veritabilele opoziţii în istorie au cucerit legalitatea în acelaşi timp în care ele se impuneau schimbând deodată , legea, statul , societatea şi chiar adevărul politic. Dacă este adevărat că toate opoziţiile active aspiră să se legalizeze, pe de altă parte ele nu sunt niciodată la adăpost de punerea în ilegalitate şi în clandestinitate. Ameninţarea este perpetuă fiind o realitate politică. De aceea orice organizaţie sau asociaţie politică politică de opoziţie chiar cînd ea acţioneză legal , la lumina zilei, trebuie să conserve o structură clandestină, capabilă de a se pune în acţiune într-o situaţie critică. Există deci între legal şi ilegal un raport dialectic specific. Cadrul legalităţii este constant ameninţat şi depăşit fără să se vadă prin aceasta distrus. Distrugerea sa însemnă război civil sau revoluţie. În acelaşi timp legalitatea nu are nimic dintr-un cadru rigid chiar când spiritul juridic îi dă această aparenţă. Ea este totdeauna provocarea unei lupte care traversează faze ce se pot numi reformiste cu condiţia de a nu se elimina transformarea revoluţionară a legii însăşi.

Punem chestiunea altfel: integrarea socială este compatibilă cu ceea ce se numeşte angajament revoluţionar? Răspuns: da dar cu anumite condiţii bine determinate:

1.Meţinerea unui sistem clandestin virtual activ, deci sub forma unui nucleu dur format politic şi practic;

2.Menţinerea unei gândiri teoretice şi strategice radicale şi subversive;

3. Menţinerea şi extinderea de mijloce de difuziune a acestei gândiri.

O definiţie obiectivă, reală a psihicului, o definire ca redare a unei existenţe încă nu poate fi găsită în scrierile de specialitate. Cauza acestei stranii situaţii este aceea că nu s-a descoperit materia din care este constituit psihicul, substanţa lui specifică.

Unii autori neagă existenţa psihicului pe motiv că nu este cognoscibil  direct prin mijloace obiective.

Diverşii autori care încearcă a circumscrie psihicul ca existenţă sunt nevoiţi să se menţină în sfera   fenomenalului, perceptibilului, limitându-se la descripţii exterioare prin redarea manifestărilor indirecte ale psihicului.

Alţii uită că sarcina cunoaşterii ştiinţifice este să definească riguros obiectul de care se ocupă şi după eşecul definirii directe a existenţei pshicului trec la descrierea şi explicarea diferitelor tipuri de manifestări psihice, la descrierea relaţiilor şi funcţiilor psihicului dezvoltând o imensă cantitate de informaţii despre ceea ce nici măcar nu au definit. În această direcţie sunt ilustrative ,,definiţiile,, date psihicului de autori ca Paul Popescu Neveanu, Mielu Zlate.

În ,, Psihologie,, manual de liceu clasa a-X-a, 2005 Mielu Zlate arăta că psihicul este o formă.

Anume  psihicul este o formă de reacţie. Psihicul este o formă de reacţie a organismului la solicitările mediului, formă având  ca scop adaptarea organismului la mediu. Această formă de reacţie este una din multele forme de reacţie la mediu a organismelor de-a lungul evoluţiei biologice. (Zlate, 2005, p. 13)

 Se menţionează în ordine cronologică la organismele vegetale  reacţia ca fotosinteză sau ca tropism. La organismele animale se remarcă forme mai evoluate de reacţie ca iritabilitate, excitabilitate, instinct, reflex şi altele.

Forma de reacţie ,,pishic,, a apărut la animalele care au sistem nervos denumite cefalopode. La rîndul său această formă de reacţie a organismului la mediu a parcurs o succesiune de faze evolutive, succesiune determinată de condiţiile schimbătoare ale mediului în care organismul a trăit.

Se susţine că pishicul este formă a vieţii de relaţie adică a vieţii trăite de organism în legătură cu împrejurările în care se află. În sprijinul acestei idei se afirmă că psihicul are sursa  şi expresia sa vitală  în realitatea exterioară.

Deci psihicul are sursa şi expresia în relaţia cu mediul dar ce este psihicul nu se demonstrează.

 Se argumentează că  la întreruperea contactului cu realitatea exterioară activitatea psihicului s-ar perturba.

Reamintim că această definiţie deşi generală se menţine în zona observabilului nedefinind substanţial psihicul.

,,Psihicul este un rezultat, un produs, o funcţie a materiei superior organizate care este creierul. Deşi psihicul are un suport material-cuantic, energetic, fizico-chimic, electrofiziologic, neurologic, el nu se confundă cu acesta,, (Zlate, 2005, p 13)

Deci psihicul este produs al creierului. Creierul produce psihic. Dar ce este acest produs al creierului?

Psihicul este o funcţie. Deci există funcţia de psihic. Funcţia de psihic este exercitată de creier.

Psihicul are suport material dar nu se confundă cu suportul material.

Cine nu îl confundă? Sau poate nu trebuie confundat cu suportul său. Să presupunem că nu îl confundă nimeni pe psihic cu suportul său care este material şi implicit îl distingem de suportul material deci suntem obligaţi să îl considerăm nematerial. Dacă psihicul este nematerial atunci nu există identitate între psihic şi materie. De aici decurge concluzia logică: psihicul nu trebuie identificat cu o existenţă materială. În consecinţă psihicul nu este decât o existenţă nematerială. Dar fiind un produs al materiei aceasta presupune că materia produce nematerie adică ceva total diferit de ea însăşi. Este o trecere a ceva în opusul său. Presupunînd că materia este universală trebuie să admitem că materia negându-se pe sine s-a transformat din existenţă în nonexistenţă. În consecinţă psihicul este nonexistenţă.  Această consecinţă ar explica imposibilitatea definirii sale ca obiect existent. Pentru a putea defini psihicul ca entitate existentă trebuie să permitem să existe în Univers atât materia cât şi nemateria. În cazul acesta materia nu mai este universală ci este doar existenţă particulară alături de nematerie  care este o altă existenţă particulară care este psihic. Deci Universul are o compoziţie duală materială şi nematerială. În acest caz psihicul fiind o existenţă particulară el poate fi definit ca existenţă specifică printr-o definiţie reală: psihicul este cutare existenţă. Autorul nu dă o definiţie reală a unei existenţe.

Neatacând problema la bază adică nedefinind obiectul real autorii se văd nevoiţi a continua substituţii de definiţii după cum urmează.

,, Psihicul reprezintă o altă expresie a activităţii nervoase superioare, a activităţii reflexe a creierului.,, (Zlate, 2005, p 13)

Psihicul este deci o expresie.

Activitatea nervoasă superioară are diferite expresii din care una este psihicul.

În sprijinul afirmaţiei că activitatea reflexă a a creierului produce această expresie care este psihic aduce argumentul  că orice tulburare a funcţionării neurocerebrale produce tulburare  a activităţii psihice. Dar ni se atrage atenţia să nu înţelegem că procesele din creier determină activitatea psihică. Deci activitatea creierului produce psihicul dar nu îl determină. Deci ceea ce produce nu determină.

Creierul, scrie autorul nu este izvorul vieţii psihice ci doar organul prin care fiinţează viaţa psihică. Cauza psihicului este în realitate. ( Pute să fie în irealitate?) Se înţelege că realitatea nu este în creier ci în afara lui, în creier fiind altceva decât realitatea). Realitatea acţionează din exterior prin intermediul materiei superior organizate asupra psihicului. Creierul  printr-o anumită funcţionare (cauzată din exterior) face să apară o anumită funcţie  a sa care este psihicul.

Psihicul este o construcţie subiectivă (internă, mintală), a realităţii obiective care se exteriorizează în comportament (Zlate, 2005, p. 14)

Această definiţie ne spune că există un subiect care construieşte psihicul adică există o minte care construieşte o entitate numită psihic entitate care apoi iese din minte şi se concretizează în exterior.

Se dă o definiţie negativă a psihicului care arată ce nu este psihicul nu ce este el după cum urmează.

Psihicul nu este o copie a realităţii ci o filtrare a realităţii prin ansamblul de trebuinţe, necesităţi, etc.

Deci psihicul este un produs care trece prin filtrele  motivaţiilor care preexistă psihicului. Abia după ce realitatea trece prin filtrele motivaţiei se constituie psihicul.

Aici psihicul se reduce la un anumit fenomen psihic şi anume acela de transformare a realităţii exterioare în psihic după ce anumite elemente ale subiectivităţii preexistente psihicului alege o parte din realitate care va fi făcută psihic.

Caracterul subiectiv a psihicului constă în :

1. Apartenenţa psihicului la un subiect.

Aceasta presupune preexistenţa subiectului faţă de psihic.

2. Psihicul selectează, aproximează obiectul în funcţie de particularităţile personalităţii;

Se presupune preexistenţa personalităţii pentru apariţia psihicului.

3. Psihicul reprezintă transpunerea şi traducerea pe plan mintal a realităţii, înconjurătoare, a obiectivului în subiectiv fiind o modelare informaţională  a lumii şi a relaţiilor cu lumea;

 Se presupune preexistenţa minţii, a subiectului ca o condiţie pentru apariţia pshicului.

4. Psihicul are un caracter prin excelenţă activ ;  se realizează prin intermediul unor operaţii de mânuire, prelucrare, etc.

Omite fenomene psihice pasive: ca de exemplu visul din timpul somnului.

5. Caracter constructiv şi transformator  realizat în plan ideal prin combinare şi recombinare mintală.

Psihicul este condiţionat şi determinat social-istoric

Psihicul se raportează la lumea oamenilor; condiţiile vieţii sociale,  particularităţile economice,, culturale,spirituale ale societăţii în care trăieşte individul.

Societatea umană furnizează individului conţinutul vieţii psihice, cadrul de manifestare al vieţii psihice,condiţiile şi mijloacele de realizare a ei.

Implicându-se şi inserându-se în conjunctura concretă a vieţii sociale omul şi viaţa psihică vor apare în final ca expresie a societăţii ca produs al istoriei.

Argumente

1. Izolarea completă a individului de mediul social face ca pshicul acestuia să rămână la stadiul de psihic animal:

2. Filogenetic psihicul uman  (conştiinţa) a apărut ca urmare a inflenţei factori sociali cum sunt munca şi limbajul;

3. Psihicul  uman se dezvoltă continuu şi în ritm intens sub influenţa factorilor sociali deşi evoluţia biologică generală a omului este în linii mari încheiată;

(Este fals: evoluţia biologică a omului nu este încheiată în linii mari.)

4. Copii cu înzestrare asemănătoare  şi cei cu înzestrări diferite au evoluat  psihic fiecare  corespunzător particularităţilor mediului social.

5. La om nu există biologic pur ci biologic filtrat prin social.

 De exemplu omul îşi satisface o necesitate biologică după anumite reguli.

_______________________________

Învăţaţi psihologie de la Universitatea Bucureşti care v-a făcut acest manual?

Trebuie să dăm prioritate Naturii. Natura ne-a făcut Natura ne desface. Cultura are şi ea raţiunea ei de a fi dar la locul şi la timpul ei.

Iată că alte populaţii nu mai au nevoie de valorile culturii europene  şi fac ceea ce trebuie:  îşi impun biologic rasa pe alte continente. De  ce americanii de sud , africanii şi asiaticii migrează în america de Nord şi în Europa şi nu migrează în propriile teritorii?

Răspunsul îl aveţi şi mulţi ditre voi vi-l înghiţiţi pentru că ideologia imperială vă impune conştiinţa sinuciderii bucuroase. Este conştiinţa viermelui care se oferă fericit ca hrană păsării de pradă.

Aparent imigranţii nu au nimic impotriva populaţiilor pe care le agresează pe teritoriul lor strămoşesc. Ei nu au biologic nimic deosebit de populaţiile peste care vin. Ei se nutresc, se conservă şi se reproduc natural pe scară lărgită. Sunt necesităţi naturale pe care voi le înţelegeţi uşor şi le admiteţi tot atât de uşor pentru că seamănă cu necesităţile voastre bazale. Pe acest temei  îi consideraţi pe imigranţi asemănători cu voi, apoi îi consideraţi echivalenţi cu voi, apoi egali cu voi ca să sfârşiţi prin a-i considera identici cu voi. Din acest moment al prostirii care îşi are originea în biologic  puteţi să treceţi la sensul invers al scalei dacă aduceţi la identitate pe alogen şi din punct de vedere psihologic şi din punct de vedere spiritual.

Ei ştiind de unde vin şi încotro se duc spre deosebire de voi  care aţi uitat de unde veniţi şi ce rost aveţi vă surâd mascat şi apoi vă îmbrăţişează şi apoi vă înfig cuţitul în spate în numele iubirii de aproape.

Existenţa europenilor devine patologică cu partiularităţi de la populaţie la populaţie şi cea mai gravă specie de patologizare este uitarea celor trei necesităţi naturale ale trupului:

Nutriţia

Conservarea

Reproducerea.

În aşa-zisul idealism, spiritualism, culturalism europenii îşi caută refugiu pervertind rolul primordial al conştiinţei, înstrăinând-o de nevoile impuse simplu şi clar de Natură.

Când am transmis ă omul trebuie să depăşească condiţia biologică a existenţei animalice nu am decretat  că trebuie să ignorăm legile Naturii ci am declarat ă trebuie satisfăcute natural şi depăşite psihologic şi spiritual.

Nu fi supus oricărei stăpâniri omeneşti căci anumite stâpăniri omeneşti vor stărpi neamul tău pe care nu l-au creat stăpânirile ci Natura, singura de care trebuie să asculţi dacă stăpânirile înnebunesc.

Societatea Gebeleizis – Legile Naturii sunt Opera Zeilor, si contin samânta vietii. Când legile oamenilor condamna Neamul la moarte, atunci Legile Naturii îti cer sa te razvratesti!

Deşi deocamdată cipăreala nu este un pericol, dacă totuşi se va întâmpla va fi  semn al luptei prin care indivizii superiori ai speciei vor pune stăpânire pe cei inferiori  prin spirala revenirii la sclavagism încheindu-se un ciclu al evoluţiei naturale şi umane.

Trebuie să aducem aminte uitucilor că sclavagismul a fost o orânduire de mii de ani şi nu o mascaradă pseudocomunistă sub un secol.

Abia sub sclavagism specia umană a realizat progresul de la economia de parazitare a naturii la cea de muncă adică de producţie.

Mă tem ca să nu acţioneze aceeaşi necesitate şi acum. Aţi văzut că oamenii s-au moleşit sub organizare socialistă sub tentative comuniste şi a trebuit adusă din nou foamea capitalistă şi distrugerea războaielor imperiale pentru a se trezi.

Intelectualii cu micile lor predici nu vor putea abate mişcarea de la traiectoria sa fără adeziunea gloatei.

La adunarea de la Facultatea de drept  a Universităţii din Bucureşti  au fost nişte sărace femei şi câţiva bătrâni. Tineretul român este la ciolan. Tineretul va muşca momeala imperială şi va pieri viermeşte pe altarul imperial. Istoria nu are milă de muritorii de rând.

Uneori te întrebi dacă nu cumva imperialiştii au dreptate. Viaţa este complexă…

Dacă îşi închipuie cineva că orânduirea capitalistă   a fost o soluţie la necesitatea realizării de sine a omului atunci să îmi răspundă de ce s-a încercat a se realiza comunismul?

Eu cred că tentativa de comunism este semnul că orânduirea socială umană nu a ajuns la stadiul care îl face pe om fericit. De aceea este necesară o nouă tentativă de depăşirea a orânduirii actuale.

Până la orânduirea ideală (cea a realizării de sine individuale) în fiecare moment istoric vom avea o singură organizare reală: cea care trebuie depăşită.

Faţă de această situaţie singura atitudine reală pe care o avem este negarea. Previziunea nu are decât valoare de exerciţiu cognitiv.

În primul rând nu ştiu de ce daţi atâta importanţă Americii.

În al doilea rând dacă este vorba de America de ce sunteţi împotriva transformării americanilor în curişti, limbişti, sugaci, pedofili sau zoofili?

În al treilea rând văd că uitaţi mereu că guvernanţii nu conduc societatea americană. Guvernanţii sunt doar păpuşoii jucaţi de oligarhia finaciară, bancară şi industrială internaţională. Obama a fost ales premeditat ca să îi înşele pe americani cu masca democraţiei.

În al patrulea rând lupta împotriva rasei albe se dă asimetric:

a. Se foloseşte faptul împlinit al vicierii morale a rasei albe occidentale accentuându-se aceste vicii în vederea stingerii acestei rase;

b.Natalitatea celorlalte rase nu se scade cu nimic prin propaganda antirasială antieuropeană deoarece celelalte rase sunt prea naturale ca să devieze în perversiuni sexuale şi astfel să degenereze.

Acţiunea este cu bătaie lungă şi o vor simţi generaţiile digitale de acum când vor deveni istorie a civilizaţiilor dispărute.

Deja este unu la zero pentru antieuropeni.

În logica ştiinţei dreptului capitalist orice acţiune umană poate deveni infracţiune,  de exemplu facerea unui copil după cum orice acţiune poate deveni o faptă lăudabilă, de exemplu omorârea unui copil.

Vă spun de pe acum: sunteţi în mâinile criminalilor antieuropeni.

Problema nu se pune în termeni raţionali ci în termeni de forţă. Dacă tu scoţi pe gură argumente americanii îţi bagă pe gură puşca. Aceasta este toată înţelepciunea actuală. Nu vă faceţi iluzii!